Viata la tara nu mai este astazi cum era odinioara. Taranii s-au emancipat, obieciurile s-au schimbat, iar grija fata de animalele din batatura a devenit mai mare, acestea fiind „rasfatate” pentru a se bucura de o viata mai usoara. O ingrijire pe masura inseamna si o calitate mai buna a produselor obtinute de pe urma lor, dar si garantia unor preparate care pot fi comercializate.
Apreciat de secole la tara, pentru ca merge bine cu orice mancare satioasa si e foarte hranitor, laptele este principala sursa de calciu pentru taran, ajutandu-l sa aiba un sistem osos sanatos si putere de munca ziua intreaga. Pentru cei care au deja ferme, recoltarea lui este mult mai simpla si mai eficienta de cand a fost introdus si la noi acest aparat muls vaci, un dispozitiv care are grija sa nu i se intample nimic vacii, sa fie procesul de mulgere cat mai usor si mai simplu, cantitatea de lapte colectata fiind si ea de o calitate mai buna. Aceste aparate de muls vaci reduc la jumatate timpul de colectare si de prelucrare, igiena fiind pusa mereu pe primul plan. Fiecare aparat muls vaci are mai multe posturi de mulgere, se monteaza pe uger si prin stimulare speciala determina umplerea rapida a recipientelor cu lapte proaspat dat de vacuta. Igiena este importanta asa ca la fiecare mulgere nu mai exista riscul contaminarii laptelui cu patogeni de pe mainile omului si nici pericolul de a ajunge particule de fan sau iarba, paie in lapte.
Aparatele de muls vaci se intretin usor, nu mai e nevoie sa transporte nimeni laptele cu galeata, acesta fiind strans in containere aseptice, pastrandu-se si temperatura optima pentru prelucrare ulterioara. Orice aparat muls vaci este sigur si pentru animal, nu-l raneste, procesul de colectare al laptelui fiind mult mai eficient decat cu metoda clasica.