Cand mi-am inceput prima poveste am scris-o pe un servetel. Eram suparata pe adulti ca nu imi dau credit, ca nu imi acorda puterea deciziei si ca nu considera basmele o parte din viata lor.
Este de-a dreptul frustrant sa stii cum textul din mana ta atat de plin de realitati si adevaruri nu ii convinge pe ceilalti. Si atunci am inceput sa-mi caut si sa-mi gasesc argumente. Am plecat de la faptul ca fiecare dintre noi este personajul propriei povesti si existam datorita unei creatii divine dar si datorita propriei imaginatii.
Ne gasim solutiile in minte sau in suflet, iar uneori sunt conectate laolalta intre cele doua fragmente de libertati.
Cu timpul acest scris pe servetel a devenit un lucru destul de serios si m-am gandit ca ar fi interesant sa il completez cu o experienta mai avizata cum ar fi o facultate de litere. Pe masura ce ma gandeam mai tare aveam impresia ca este vorba doar de minute pana se va infaptui aceasta translatie. In fapt am reusit, am intrat chiar prima. Ma uitam pe tabel si nu credeam ca e adevarat...dar era. Insa la fel de adevarat si oarecum trist a fost si faptul ca am ales o alta facultate. De ce?! Poate din eroismul ca ma voi descurca si cu o economie sau matematica, poate din cauza celor din jur care nu stiau despre mine ceea ce stiam eu, poate din slabiciunea mea de a da dreptate lumii ce ma inconjoara, in conditiile in care lumea ce-o cunosc eu este naiva si poarta prea mult premisele nevinovatiei.
Oricum a fost totul, pana la urma am reusit.
Continui a scrie povestile pe servetel si continui sa cred in ele. Mi-am dat seama ca in final schimbarea nu este in fapt o problema pentru ca ceea ce esti nu anuleaza ceea ce ai fost niciodata.