Fericitul posesor al acestui tip de sange este pestele-luna, care reuseste sa supravietuiasca in apele reci fara sa aiba nevoie sa migreze catre zone cu apa mai calda. Temperatura corpului sau este mentinuta constanta cu ajutorul sangelui cald, astfel ca apa rece nu il alunga pe micul pestisor din locul sau favorit. De obicei, pestele-luna e intalnit pe fundul oceanelor, acolo unde temperatura apei este cu mult mai scazuta decat cea de la suprafata, asa ca organismul sau a fost nevoit cumva sa se adapteze inca de la nastere. Prin niste vase de sange de la nivelul branhiilor, sangele cald e transportat cu usurinta, contribuind la incalzirea zonei pe unde respira. Creierul sau rezista foarte bine si coordoneaza perfect miscarile tuturor muschilor, ceea ce ii permite sa vaneze fara probleme si la temperaturi scazute.
Temperatura din jurul muschilor este cu 5 grade Celsius peste cea a apei in care isi duce viata pestele-luna, asa ca miscarile sale sunt la fel de agile in orice circumstante. Inotatoarele sale il ajuta sa isi patreze temperatura constanta, prin faptul ca se misca mereu, iar grasimea din jurul organelor vitale ii permite supravietuirea chiar si in apele cele mai reci. Deosebirea fata de un rechin, care si el isi incalzeste partile corpului principale ca sa vaneze la adancimi mai mari, este ca pestele-luna nu are nevoie sa urce spre ape mai calde pentru a-si reveni dupa un timp petrecut in ape rece.