Ajunsesem la destinatie destul de tirziu, pe punctul de a rata intilnirea cu oamenii cu care urma sa ma intilnesc, am rezolvat ce trebuia rezolvat, apoi m-am intors la gara, unde am aflat ca urmatorul tren, spre directica care mergeam eu, era a doua zi dimineata. Neavind bani suficienti sa-mi iau iau o camera la hotel, m-am trezit deodata in mijlocul unui oras strain, dusmanos parca, cu oameni reci si indiferenti, preocupati exclusiv de treburile lor, aflati intr-o miscare contiuua, centrifuga, fara nici un reflex de intelegere, de compasiune, fata de situatia mea critica sau chiar a unora dintre ei. Scirbit m-am intors din drum si am luat-o catre o padurice, care se vedea in departare. Era, de fapt, un pilc de salcimi intestat de ciori galagioase, aflate intr-o crincena disputa pentru o bucatica de ram. N-am indraznit sa merg mai departe, sa trec pe sub salcimii aceia plini de ciori, si m-am intors spre gara, unde fosgaiau calatori nervosi, in asteptarea unui tren, oameni ai strazii jerpeliti, politisti apatici, cersetori, hoti de buzunare si interlopi. M-am asezat pe o banca de lemn intr-o sala de asteptare jegoasa, sperind sa adorm pina la sosirea trenului, insa n-am reusit, avind senzatia, exagerata, cred, ca toate specimenele acele unelteau ceva impotriva mea, sa ma omoare, probabil, sau sa ma tilhareasca, desi nu prea aveau ce, in afara de geanta cu acte ori hainele de pe mine, dar parca poti sa stii, unii omoara si pentru mai putin! In drum spre gara imi cumparasem o piine calda, si pentru ca tot nu aveam ce face, am inceput sa maninc, citind anunturile lipite pe pereti cu bunuri oferite spre vinzare si persoane disparute. Atunci mi-a venit in minte ideia ca ar fi posibil sa dispar, nu ar fi fost mare lucru, eram strain, nu ma cunostea nimeni, cu exceptia impegatului de miscare cu care am incercat si mai incerc sa leg un dialog tactic, sa ma fac cunoscut de cineva, pentru orice eventualitate.
E curios, totusi, cite prostii poate debita mintea omului desprins din mediul sau! Intr-n tirziu, am adormit pe banca aceea murdara, visind tot felul de prostii. M-am trezit cu putin inainte de a sosi trenul, inconjurat de personaje noi, la fel de necunoscue, intreg si nevatamat, mai optimist parca si mai increzator in oameni. Abia dupa ce m-am vazut inauntru, in tren, am rasuflat usurat, parasind un loc straniu, cu oameni apatici, cu ciori si multa mizerie umana, unde nu mi-as dori sa mai revin pentru nimic in lume. Din pacate, nu e suficient numai sa nu vrei, trebuie sa si poti, sa te impotrivesti destinului implacabil.