Despre infernul din noi - Luntrea lui Caron

Infernul era in mitologia greaca loc al recluziunii eterne, asa cum exista un corespondent in multe religii, situat subteran si izolat de lume prin obstacole imposibil de depasit. In acest spatiu subpamantean curgeau trei rauri cu ape tulburi si noroioase: Styxul (Odiosul) care inconjura de noua ori Infemul si se unea cu Acheronul prin Kokytos care izvora din el.

Juramantul pe Styx aducea mari nenorociri celor ce nu il respectau, inclusiv zeilor, care deveneau muritori. Caron primea sufletele mortilor de la zeul Hermes si le trecea Acheronul (Styxul, in unele variante) cu o barca, luand cate un obol pentru osteneala. Fiu al lui Ereb, patronul beznei infernale si al lui Nyx (Noaptea), luntrasul facea aceasta munca pentru cei care fusesera inmormantati dupa ritualul traditional, in caz contrar, umbrele celor morti asteptau o suta si mai bine de ani, fiindca nimeni nu putea innota prin apa otravita si orice obiect se dizolva, in afara de barca batranului zdrentaros, construita din copite de cai si catari.
Rar de tot, luntrasu1 trecea cate un calator viu, ocrotit de catre un zeu de la care primea cate o ramura de aur pentru zeita Persefona.

Luntrea lui Caron" desemneaza o ambarcatiune intr-un loc de cumpana, trecere si vama materiala si sufletasca. Pentru puterea sa de sugestie, expresia a fost aleasa de Lucian Blaga ca titlu de roman si apare, ca referinta, in creatiile sale literare.