Hanna a fost “proiectata” sa distruga, sa lupte, sa fie o razboinica. Impreuna cu tatal ei (care abia la final se dovedeste a nu fi adevaratul sau tata) se antreneaza inca de mica in padure, alaturi de fiare salbatice si tot felul de pericole pentru a ucide. Misiunea ei este sa o omoare pe cea care i-a asasinat mama cu sange rece si sa isi intalneasca apoi tatal in Berlin pentru a incepe o viata noua. Aventura incepe insa in momentul in care Hanna o omoara pe cea care nu trebuie si astfel se initiaza si o urmarire continua a adolescentei, plina de pericole si de experiente noi.
Firul povestii tinde la un moment dat catre patetic, desi e un film oarecum bine realizat, nu ma consider in masura sa fiu atat de agresiva in critica. pe de alta parte, daca stam sa ne gandim ca Hanna e o “productie in masa” a agentiilor secrete care au construoit-o facand teste pe ea si mama ei inca de cand era in burta acesteia numai ca sa o faca o arma de razboi, deja ne dam seama ca intram in sfera fictiunii si filmul nu mai are aspecte reale, deci orice se poate intampla.
Hanna se lupta astfel cu toate trupele speciale trimise dupa ea ca sa o prinda, se lupta cu tatal ei in momentul in care afla ca acesta nu este tatal ei ci ca la timpul lui a facut parte din programul secret si era insarcinat cu protectia ei, iar la final multa lume moare pentru adolescenta care invata ce e adevarata viata. Hanna o omoara la final si pe cea care i-a asasinat mama si povestea se incheie. Ei sincer, am crezut la inceput ca e ceva cu totul si cu totul special insa m-a derutat complet filmul dupa prima sa parte. Promitea sa zica mai multe decat o poveste de rand. Mai ales cand a inceput totul intr-un decor alb, intr-o zona de o Alaska incredibil de frumoasa, senina si aburinda de atat suflet salbatic. Dar cum targuiala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, iata ca si filmul acesta m-a deziluzionat la final. Totusi, asa pentru o seara, se merita sa il vedeti.