Recunosc ca urmaresc serialul turcesc cu Suleyman. Si l-am urmarit inca de la primul episod. In ciuda titlului, mereu mi-a dat impresia ca sultanul nu este personajul principal, ci doar un pion in jocul furtunos al celor doi apropiati ai sai: cadana Hurrem si vizirul Ibrahim.
Pe masura ce povestea a evoluat, a devenit mai clar ca serialul urmareste viata si lupta ambitioasa dintre Hurrem si Ibrahim, care ii atrag pe toti ceilalti intr-o retea complicata de intrigi si crime. Originile similare ale celor doi ar fi trebuit poate sa-i aduca impreuna, sa-i aproprie, dar nici macar Imperiul Otoman nu a fost destul de mare pentru doi oameni ambitiosi.
Hurrem a ajuns la seraiul lui Suleyman in tinerete, fiind una dintre sclavele vandute de catre tatari turcilor. Tatarii o rapisera pe Hurrem, Alexandra Lisowa, fata unui preot ortodox ucrainean, in timpul unor “razii” obisnuite. Tanara s-a opus captivitatii la inceput, fara sa vada avantajele de a trai in serai. Sclavele erau spalate, li se dadea mancare, haine noi si primeau o educatie, avand sansa sa evolueze pe scara ierarhica si sa ajunga favorita a sultanului, daca ii nasteau acestuia fii. Toate acestea erau cu mult mai mult decat putea sa viseze o taranca ruteana. Dar Hurrem a inteles repede aceste aspecte si a inceput sa “munceasca” pentru a ajunge in patul lui Suleyman. Ceea ce s-a si intamplat, fiindca ucraineanca vesela, care radea cu pofta in seraiul in care rasul era interzis, a atras repede atentia. Iar priceperea in arta sexului, desi se presupune ca fata era neatinsa cand a ajuns la serai, a ajutat-o pe Hurrem sa-i mentina sultanului interesul treaz pentru multi ani. Cu atat mai mult cu cat turcoaicele erau retinute in pat. Castigandu-i favorurile lui Suleyman, Hurrem a dobandit bogatie, putere si a devenit consilier politic al sultanului, reusind sa controleze intregul Imperiu Otoman. In plus, era mama a 6 copii, dintre care 5 baieti, pretendenti la tron. “Fata popii” s-a convertit la islam dupa ce a castigat inima sultanului, castigand astfel si casatoria cu acesta.
Insa Hurrem avea un rival in ce priveste influenta asupra sultanului Suleyman: pe Ibrahim.
Povestea acestuia se aseamana mult cu a sultanei. Capturat din tara sa natala cand era un baietel, Ibrahim a fost dus la Manisa, provincia in care traia printul Suleyman, urmasul tronului. Pargalezul (Parga apartinea Venetiei, dar facea parte din actuala Grecia) s-a imprietenit cu printul, cei doi fiind educati impreuna si impartind bucuriile, tristetile si aventurile impreuna, fiind de o seama. Ca si Hurrem, Ibrahim a urcat incet si sigur pe scara ierarhica, fiind ajutat de relatia cu Suleyman, inteligenta si abilitatile de bun politician si soldat. Astfel, pargalezul a ajuns Mare Vizir, ginere al Dinastiei Otomane (prin casatoria cu Hatice, sora sultanului) si se bucura de o mare bogatie si influenta in Imperiu. La origine ortodox, Ibrahim se convertise la islam in tinerete.
Astfel s-a ajuns repede la o competitie acerba intre doua forte cu o istorie asemanatoare si putere relativ egala: Hurrem si Ibrahim.
Marcati de rapirea si tineretea distrusa, luati de langa familii, reconvertiti la o religie noua, fortati sa se adapteze unei noi culturi, cei doi au fost manati de ambitie si poate si de dorinta ascunsa de a se razbuna pe o natie care le furase persoanele dragi. Dar pentru a-si atinge scopurile, amandoi aveau nevoie de putere absoluta asupra sultanului Suleyman, astfel ca unul dintre ei trebuia sa dispara. In final, siretenia unei femei a castigat.
Dar fiecare isi dorea puterea pentru el, ceea ce i-a facut sa se lupte pana la moarte. Hurrem si Ibrahim sunt insa exemple concrete ale puterii ambitiei secondate de inteligenta si a sistemului Otoman permisiv, care le dadea sansa sclavilor sa ajunga in varful conducerii, alaturi de sultan. Acest sistem era cunoscut si Romei antice, unde sclavii merituosi erau eliberati si puteau obtine averi si cetatenie, in ciuda originii lor.
In mod similar ruteanca saraca Alexandra a ajuns sa conduca Imperiul Otoman ca sultana Hurrem, iar pargalezul Ibrahim, fiu de pescar, a reusit sa fie Mare Vizir, aproape un “frate” al sultanului.
Pe masura ce povestea a evoluat, a devenit mai clar ca serialul urmareste viata si lupta ambitioasa dintre Hurrem si Ibrahim, care ii atrag pe toti ceilalti intr-o retea complicata de intrigi si crime. Originile similare ale celor doi ar fi trebuit poate sa-i aduca impreuna, sa-i aproprie, dar nici macar Imperiul Otoman nu a fost destul de mare pentru doi oameni ambitiosi.
Hurrem a ajuns la seraiul lui Suleyman in tinerete, fiind una dintre sclavele vandute de catre tatari turcilor. Tatarii o rapisera pe Hurrem, Alexandra Lisowa, fata unui preot ortodox ucrainean, in timpul unor “razii” obisnuite. Tanara s-a opus captivitatii la inceput, fara sa vada avantajele de a trai in serai. Sclavele erau spalate, li se dadea mancare, haine noi si primeau o educatie, avand sansa sa evolueze pe scara ierarhica si sa ajunga favorita a sultanului, daca ii nasteau acestuia fii. Toate acestea erau cu mult mai mult decat putea sa viseze o taranca ruteana. Dar Hurrem a inteles repede aceste aspecte si a inceput sa “munceasca” pentru a ajunge in patul lui Suleyman. Ceea ce s-a si intamplat, fiindca ucraineanca vesela, care radea cu pofta in seraiul in care rasul era interzis, a atras repede atentia. Iar priceperea in arta sexului, desi se presupune ca fata era neatinsa cand a ajuns la serai, a ajutat-o pe Hurrem sa-i mentina sultanului interesul treaz pentru multi ani. Cu atat mai mult cu cat turcoaicele erau retinute in pat. Castigandu-i favorurile lui Suleyman, Hurrem a dobandit bogatie, putere si a devenit consilier politic al sultanului, reusind sa controleze intregul Imperiu Otoman. In plus, era mama a 6 copii, dintre care 5 baieti, pretendenti la tron. “Fata popii” s-a convertit la islam dupa ce a castigat inima sultanului, castigand astfel si casatoria cu acesta.
Insa Hurrem avea un rival in ce priveste influenta asupra sultanului Suleyman: pe Ibrahim.
Povestea acestuia se aseamana mult cu a sultanei. Capturat din tara sa natala cand era un baietel, Ibrahim a fost dus la Manisa, provincia in care traia printul Suleyman, urmasul tronului. Pargalezul (Parga apartinea Venetiei, dar facea parte din actuala Grecia) s-a imprietenit cu printul, cei doi fiind educati impreuna si impartind bucuriile, tristetile si aventurile impreuna, fiind de o seama. Ca si Hurrem, Ibrahim a urcat incet si sigur pe scara ierarhica, fiind ajutat de relatia cu Suleyman, inteligenta si abilitatile de bun politician si soldat. Astfel, pargalezul a ajuns Mare Vizir, ginere al Dinastiei Otomane (prin casatoria cu Hatice, sora sultanului) si se bucura de o mare bogatie si influenta in Imperiu. La origine ortodox, Ibrahim se convertise la islam in tinerete.
Astfel s-a ajuns repede la o competitie acerba intre doua forte cu o istorie asemanatoare si putere relativ egala: Hurrem si Ibrahim.
Marcati de rapirea si tineretea distrusa, luati de langa familii, reconvertiti la o religie noua, fortati sa se adapteze unei noi culturi, cei doi au fost manati de ambitie si poate si de dorinta ascunsa de a se razbuna pe o natie care le furase persoanele dragi. Dar pentru a-si atinge scopurile, amandoi aveau nevoie de putere absoluta asupra sultanului Suleyman, astfel ca unul dintre ei trebuia sa dispara. In final, siretenia unei femei a castigat.
Dar fiecare isi dorea puterea pentru el, ceea ce i-a facut sa se lupte pana la moarte. Hurrem si Ibrahim sunt insa exemple concrete ale puterii ambitiei secondate de inteligenta si a sistemului Otoman permisiv, care le dadea sansa sclavilor sa ajunga in varful conducerii, alaturi de sultan. Acest sistem era cunoscut si Romei antice, unde sclavii merituosi erau eliberati si puteau obtine averi si cetatenie, in ciuda originii lor.
In mod similar ruteanca saraca Alexandra a ajuns sa conduca Imperiul Otoman ca sultana Hurrem, iar pargalezul Ibrahim, fiu de pescar, a reusit sa fie Mare Vizir, aproape un “frate” al sultanului.