Cu totii suntem familiari cu decizia Angelinei Jolie de a-si face operatie pentru extirparea glandelor mamare. Deja, femeile din lumea intreaga s-au impartit in doua tabere: cele care sustin dubla mastectomie a vedetei si considera ca este mult mai bine sa previi cancerul si cele care sunt impotriva acestei proceduri, pentru ca nu isi pot permite costurile unei astfel de operatii. Ei bine, ambele tabere par sa ai aiba dreptate. Daca stam sa analizam din punct de vedere al sanatatii fiecaruia, intradevar este mult mai bine sa previi decat sa tratezi. Pe de alta parte, operatia este cu adevarat costisitoare si nu orice femeie obisnuita poate sa suporte astfel de costuri. Acestea variaza in functie de necesarul de analize medicale si de clinica la care sunt facute. De regula, pot ajunge intre 2000 si 4000 de ron doar pentru a se depista boala. Pe langa acestea, adaugam si costuri sumplimentare, cum ar fi operatia propriu-zisa si restul de necesitati.
Mastectomia consta, de fapt, in inlaturarea partiala sau totala a unui san sau a amandurora, facuta de obicei pentru a trata cancerul la san. Dupa o astfel de procedura sunt necesare si alte interventii pentru a reconstrui sanul, cum ar fi, de exemplu, implantul de silicoane ori tesut prelevat de la pacient. Nu este de neglijat faptul ca poate ajunge la niste costuri extraordinare, doar ca sa ajungi sa te simti din nou femeie. Un mic sfat: daca stiti ca aveti antecedente in familie, cautati sa ajungeti macar o data pe an la doctor, pentru un control. Cum spuneam, este mult mai bine sa previi decat sa tratezi.