Mereu cand ma uitam la filme romantice, ma gandeam daca e chiar asa si in viata reala. Adica sa iti iubesti partenerul la fel de mult ca la inceput. Sa fi indragostita de el ca in prima zi. Nu stiu in cazul vostru cum e, dar la mine, lucrurile s-au schimbat. Il iubesc, nu pot zice ca nu il iubesc, fiindca altfel nu as mai fi avut inca un copil cu el. Doar ca in atatia ani de relatie, lucrurile se schimba. Dragostea aia mare si puternica, se transforma. Devine ceva linistit si cumpatat. Daca la inceput nu puteai sa-ti dezlipesti mainile de pe el, acuma poti sta o zi fara sa il auzi. Fara ca macar sa te sune.
Prima oara am auzit treaba asta de la o profa din liceu. Si m-am enervat. Cum mama naibii sa poti sta cu un om pe care nu-l mai iubesti. Dar profa nu la asta se refera, ci la faptul ca in timp, dragostea dintre ei devine mai matura. Si te obisnuiesti sa faci lucrurile diferit, altfel. Eu una de exemplu, ma simt linistita cand sunt singura, facandu-mi treburile prin casa, dar ma simt de 10 ori mai bine atunci cand le facem impreuna. Plus ca in atatia ani, ajungi sa il cunosti destul de bine. Si vei sti cum sa rezolvi orice mica neintelegere.
Dragostea dintre voi nu se va stinge, ci doar va fi putin mai domoala. Insa va inflori odata cu primul copil. Sau cu primul eveniment important din viata voastra. Cel putin asa a fost la noi. Il iubesc, dar am momente in care vreau sa fiu singura. Ne certam, ne impacam, insa trebuie sa tineti mine ca femeia si barbatul sunt total diferiti. Si daca nici unul dintre voi, nu va vrea sa lase de la el, atunci casnicia voastra nu va dura mult. Sau nu va fi una fericita.