Cum ar fi sa ne amintim toata viata de la momentul conceperii pana in prezent? Ha ha :). De cateva zile ma tot gandesc la asta. Nu ar fi interesant sa ne amintim fiecare secunda petrecuta in burtica mamei? Sa stii tot ce s-a intamplat in pantecul ei? Mie una mi-ar fi placut enorm. Apoi sa iti amintesti momentul in care te-a adus pe lume, sa iti amintesti chipul ei atunci cand ochii vi s-au intalnit.
Eu nu prea am amintiri de cand eram foarte mica. Si cred ca mai nimeni. Amintiri foarte clare incep sa imi apara in minte, abia de pe la varsta de 6 ani. Pana acolo e blank in capul meu. De-asta intr-un fel mi-ar place sa tin minte, ce am mancat prima oara in viata mea, sa tin minte cand am facut primii pasi, sau ce cuvant am rostit prima oara. Normal ca mama iti povesteste toate astea, dar parca nu e tot una. Si nu e echitabil. Adica mama isi aminteste foarte clar, toate aceste lucruri, insa tu ca si copil ai ei, nu prea stii ce sa zici in legatura cu toate astea.
Mai mult decat atat, daca ne-am aminti toate aceste treburi,sunt sigura ca legatura dintre mama si copil ar fi mult, mult mai puternica decat este acum. Poate copiii ar aprecia mai mult grija mamelor fata de ei, si le-ar respecta mai mult. Si imi permit chiar sa merg mai departe. Poate nu ar mai ajunge sa fie delincventi, sau sa se drogheze, fiindca ar intelege unele alegeri facute de mamele lor.
Acesta este principalul motiv pentru care mi-as dori sa pot trai toate aceste stari. Pentru a o putea intelege mai bine pe mama. Si nu numai.