Ai, ai, ai…. mexicano

Mama mea mi-a spus odata ca norocul meu este ca am o vointa de fier, ca la cat sunt de gurmanda, cu greu as mai fi intrat pe usa. Evident, exagereaza, pentru ca mie imi place mai mult sa gust decat sa mananc in cantitati mari, dar este adevarat ca mancarea pentru mine este o placere pe care cu greu mi-o refuz. In plus, imi place foarte mult sa experimentez, de aceea caut mereu noi si noi restaurante in Bucuresti. Intr-una din zile, pentru ca am vrut sa incerc o bucatarie pe care nu o incercasem niciodata, am ales sa merg la un restaurant mexican.

Eu am o filosofie – inainte de a testa lucruri noi, nu ma documentez deloc, pentru ca nu vreau sa am nicio preconceptie despre respectivul lucru si vreau sa imi formez singura propriile pareri. Experienta mexicana mi-a umplut si sufletul, si stomacul de bucurie; am ascultat muzica live traditionala, in restaurant fiind prezenti mariachi, am baut tequila, care ne-a deschis apetitul, dar ne-a si inflacarat dialogul si am mancat preparate care mai de care mai picante si mai savuroase. Periplul nostru gastronomic din acel restaurant mexican a inceput cu nachos cu salsa din partea casei, apoi am comandat mai multe preparate, pe care le-am impartit intre noi. Astfel, am gustat o mare parte din meniu – burrito cu salsa, quesadilla, tacos cu orez si fasole, fajitas, empanadas, diverse rulouri umplute cu legume, branza, sosuri si alte combinatii, toate mergand cu nelipsitul sos de guacamole. Pentru mine, care mananc picant si foarte picant, bucataria mexicana este un vis, insa pentru neinitiatii in “picanteriile mexicane” aceste preparate ar putea sa para aproape de nemancat sau ei sa simta nevoia de a bea cei doi litri de apa recomandati la o singura masa. De aceea, ar fi indicat, inainte de a comanda ceva, sa intrebati chelnerul cat este de picant preparatul si daca bucatarul va poate prepara mai putin picant sau vi se poate recomanda un preparat mai putin iute. De cand am fost prima data intr-un restaurant mexican, adica in urma cu doi, am mai incercat experienta si alte asemenea restaurante in Bucuresti si de fiecare data am descoperit noi elemente care alcatuiesc frumoasa si interesanta cultura mexicana.