Solutia a fost la indemana si pentru investitori, care nu aveau nevoie decat de un capital minim, urmand ca profitul sa apara la scurt timp dupa „inchegarea” unor afaceri second hand administrate cu putina pricepere. Aveai nevoie doar de un spatiu cumparat sau inchiriat, de un open space pentru a aranja tot ce vindeai asa cum iti doreai si cam atat. Evident, vorbim si de o investitie suplimentara in mobilier, transport si marfa si de putina promovare, insa costurile se amortizau in timp si investitia era oricum una castigatoare. Pe langa promovare, expunerea conta foarte mult. Degeaba existau produse second hand de calitate, daca erau aruncate pe rafturi ca si cum cineva le-ar fi dezbracat si le-ar fi aruncat in mare graba pe unde a apucat. Daca banii investiti nu sunt suficienti si mai ai nevoie de ceva lichiditati puteai sa accesezi si fonduri nerambursabile. Erau avantajati si cei pana in 35 de ani care nu mai avusesera firma, acestia putand deschide un SRL-D. Dupa ce au trecut de hopul deschiderii magazinului, urmatorul pas era atragerea clientilor. Si clienti au tot fost pentru ca lumea cauta sa cumpere ceva ieftin si de o calitate cat mai buna, sa aiba de unde alege si sa poata cumpara foarte simplu ceva pe placul lor.
Experienta dintr-un magazin second hand i-a invatat pe clienti sa vaneze anumite produse mai dragute si sa gandeasca de doua ori inainte de a cumpara ceva, chiar daca nu prea puteau sa si probeze ce luau. In timp, second-hand-urile nu au mai fost asa de multe, dar au ramas macar cateva in fiecare oras, afacerile de acest tip refuzand sa se predea in fata unei usoare cresteri a economiei romanesti. Asadar, putem spune fara sa gresim ca afacerile tip second hand au fost printre putinele care le-au permis multora sa castige suficienti bani pentru a trai decent.