De data asta vreau sa vorbesc despre viata la tara si nu in batjocura, asa cum o fac destul de multi oameni mai nou. De asemenea, tin sa adaug ca in cele ce urmeaza nu ma refer in niciun caz la satele acelea in care toata lumea poarta grija celuilalt in sensul rau, in care fetele fac naveta la scolile din oras unde incearca sa para cele mai destepte si frumoase cand, evident, nu sunt, sau alte aspecte de genul.
Viata la tara chiar e...minunata.
Gandeste-te macar pentru o clipa la acele sate ardelenesti parca uitate de lume in minunata natura romaneasca. Nu degeaba printul Charles al Regatelor Unite isi petrece vacantele acolo si adora zonele respective! Sunt convinsa ca traiul intr-un astfel de loc este mai mult decat divin, este perfect. Oamenii aceia care pastreaza simplitatea de sute de ani pastrand, implicit, si traditiile locului. Oamenii care locuiesc in case modeste si se intretin singuri dintotdeauna. Oamenii care nu-si fac griji despre conexiunile WiFi sau ce emisiune e maine la ora opt seara. Cred ca acestea sunt cele mai impacate si linistite suflete care se arata sub forma celor mai sincere zambete si gesturi ospitaliere.
Acesti oameni sunt incredibil de generosi. Nu pentru ca ei stiu cum e sa nu ai sau alte replici demne de a fi postate pe contul de Facebook al lui Tony Poptamas, ci pentru ca au fost crescuti intr-un mediu in care solidaritatea este foarte importanta. Ei sunt oamenii care stiu sa se bucure de natura si de toate bogatiile pe care aceasta le ofera zi de zi, atat materile cat si spirituale. Sunt oamenii care nu spera la o zi mai buna pentru ca ei stiu ca vor avea o zi mai buna.
Pentru ei, viata inseamna fericire, munca si implinire pe orice plan.
Consider ca, din nefericire, noi am uitat de toate aceste lectii de-a lungul vremii. De fapt nu noi, ci precedentii nostri si, in consecinta, acest sistem de valori nu s-a mai transmis si generatiilor urmatoare. Insa intotdeauna e loc de mai bine si putem invata sa zambim.