Si cand sunt singur ma simt parca in plus

De obici nu suportam niciodata singuratatea intr-o camera necunoscuta. Daca trebuia sa astept, in cateva clipe venea lesinul suav si teribil. Ma lua cu transpiratii si cu un tumult nervos. Nu-mi place deloc sa astept, nu de alta... Camera insa se pregatea pentru el: o intimitate calda si primitoare se filtra din pereti prelingandu-se pe toate mobilele si pe toate obiectele. Dintr-o data camera devenea sublima si eu ma simteam foarte fericita in incaperea ei. Dar asta nu era decat o inselaciune mai mult a crizei; o perversitate a ei suava si delicata, in clipa urmatoare beatitudinei mele, totul se rasturna si se incurca. Priveam cu ochii deschisi tot ce era in jurul meu dar obiectele isi pierdeau sensul lor comun: o noua existenta le scalda. Ca si cum ar fi fost subit despachetate din hartii subtiri si transparent in care ar fi statinvelite pana atunci, aspectul lor devenea inefabil de nou. Pareau menite unei noi utilitati superioare si fantastice pe care in zadar m-as fi caznit s-o gasesc. Dar nu numai atat: obiectele erau apucate de o adevarata frenezie de libertate. Ele deveneau independente unele fata de altele, dar de o independenta ce nu insemna numai o simpla izolare a lor ci si extatica exaltare.