dupa haos

in ritmul infernal al saptamanii trecute m-am trezit luni dimineata cu un gol urias, cu trei telefoane care deodata nu mai suna nici unul, cu un mesaj stingher pe e-mail si fara strangerea de mana de pe canapeaua rosie.

Asezata pe tocul usii de la balcon ma straduiesc din rasputeri sa imi alung amaraciunea din programul zilei de azi. Incerc sa ma abtin de la o tigara matinala dar esuez lamentabil. Nu mai sunt buna de nimic… Ma enerveaza cumplit harsaitul manelelor de la o casa de prin vecinatati. Raman insa pe pozitie, trag adanc fumul in piept si ma las purtata de cugetarile unei realitati iminente.

Este foarte devreme, vreo 8.30. Mama intra in sufragerie se uita mirata la mine insa nu spune nimic. Ma simte. Stiu ca ar vrea sa faca un comentariu la adresa fumatului pe stomacul gol. Se abtine doar pentru ca realizeaza ca ma framanta ceva.

Nu fac decat sa ma holbez in gol si sa permit unui val de idei haotice sa imi nelinisteasca neuronii obositi de atata nesomn. Tigara mi s-a stins demult intre degete. Oli se prelinge somnoros pe langa mine gudurandu-se. Fara sa imi mut privirea il mangai usor, in timp ce el da fericit din coada. Ma ridic si il las pe balcon concentrat la cativa marlani care latra la o pisica.

Nu-mi ramane decat sa astept. Sa astept, atat…