i won’t blame you for the bad wheater

Ploua ca si toamna. Nu se mai opreste. Inteleg si totusi parca nu. Dar azi am descoperit o melodie care ma unge la suflet. Pentru oricine vrea sa asculte, Lhasa cu Fool’s Gold:

A scapat de paralizie cu ajutorul celulelor stem

Celulele stem sunt niste mici miracole. Entitati microscopite inca nedezvoltate complet, asteptand cuminte sa le vina randul la repartizare astfel incat sa isi poate juca rolul in mentinerea organismului in forma. Insa mai mult de atat, aceste celule pot ajuta medicina moderna sa realizeze miracole.
Rasfoind internetul in cautare de informatii despre celule stem, am descoperit un articol foarte interesant despre un tanara din America ce ramasese paralizata de la umeri in jos. Si cum subiectul parea interesant am intrat in detalii. Astfel am aflat ca Jessica, o domnisoara cu un viitor promitator in fata, ajunsese in scaunul cu rotile dupa ce masina pe care o conducea a suferit un puternic impact frontal cu un alt autovehicul.
Ceea ce mi s-a parut cu adevarat fascinant a fost ca tanara n-a incetat sa spere si atunci cand reprezentatii unui spital din Portugalia i-au oferit posibilitatea de a incerca un tratament experimental cu celule stem, Jessica nu a ezitat sa accepte,`chiar daca asta insemna ca trebuie sa calatoreasca peste ocean in cautarea unui mugur de speranta.
La spitalul Egas Moniz, echipa de chirurgi a apelat la o tehnica foarte ingenioasa, recoltand celule stem din nasul pacientei doar pentru ca putin mai tarziu sa i le implanteze in coloana. Si sa nu credeti ca asta e usor pentru ca dincolo de aparente, coloana vertebrala este la fel de important ca si creierul, dovada ca si paralizia tinerei americance tinea tot de o fractura a coloanei.
In orice caz, dupa o perioada destul de lunga de timp, aproape trei ani daca am retinut eu bine, Jessica s-a intors in Portugalia pentru o serie de verificari cu aparatul RMN pentru a vedea cum au evoluat celulele stem in urma operatiei si care sunt sperantele pentru ca ea sa mai mearga vreodata. Si cum era de asteptat, micutele celule stem si-au facut treaba si au inceput sa se transforme incetul cu incetul in celule specifice acelei regiuni din coloana vertebrala, reusind sa refaca o parte din legaturile distruse la accident.
Evident, recuperarea va dura mult pentru Jessica, poate chiar toata viata, insa tanara si-a pastrat mereu aprinsa torta sperantei si asta a ajutat-o sa treaca peste toate iar acum celulele stem au ajutat-o sa se miste din nou pana la nivelul de a merge pe propriile picioare, ce-i drept ajutata de niste proteze speciale.

dupa haos

in ritmul infernal al saptamanii trecute m-am trezit luni dimineata cu un gol urias, cu trei telefoane care deodata nu mai suna nici unul, cu un mesaj stingher pe e-mail si fara strangerea de mana de pe canapeaua rosie.

Asezata pe tocul usii de la balcon ma straduiesc din rasputeri sa imi alung amaraciunea din programul zilei de azi. Incerc sa ma abtin de la o tigara matinala dar esuez lamentabil. Nu mai sunt buna de nimic… Ma enerveaza cumplit harsaitul manelelor de la o casa de prin vecinatati. Raman insa pe pozitie, trag adanc fumul in piept si ma las purtata de cugetarile unei realitati iminente.

Este foarte devreme, vreo 8.30. Mama intra in sufragerie se uita mirata la mine insa nu spune nimic. Ma simte. Stiu ca ar vrea sa faca un comentariu la adresa fumatului pe stomacul gol. Se abtine doar pentru ca realizeaza ca ma framanta ceva.

Nu fac decat sa ma holbez in gol si sa permit unui val de idei haotice sa imi nelinisteasca neuronii obositi de atata nesomn. Tigara mi s-a stins demult intre degete. Oli se prelinge somnoros pe langa mine gudurandu-se. Fara sa imi mut privirea il mangai usor, in timp ce el da fericit din coada. Ma ridic si il las pe balcon concentrat la cativa marlani care latra la o pisica.

Nu-mi ramane decat sa astept. Sa astept, atat…